Aceste bărcuţe de avocado umplute, sunt o opţiune grozavă pentru un mic dejun săţios şi rapid. Le poţi baga la cuptor până mergi să faci un duş sau până reuşeşti să îi îmbraci pe cei mici. Grăsimile sănătoase şi proteinele din ouă te vor umple de energie iar cremozitatea avocado-ului se potriveşte de minune cu gustul şi consistenţa oului. Pe lângă că se face rapid, ai la dispoziţie o mulţime de toppinguri din care să alegi: roşii, ceapă verde, brânză feta, sos salsa, telemea, sos picant, coriandru, sau orice îţi face cu ochiul. Eu de exemplu prefer să adaug sos salsa şi sos picant. Dacă eşti fan avocado, trebuie să încerci şi această reţeta neapărat. Printre toppingurile mele preferate se mai află şi brânză feta şi ceapă verde. Unii nu agreează prea tare textura unui avocado copt aşa că dacă nu te dai în vânt după gustul avocado-ului proaspăt, poate ar trebui să eviţi această reţetă…

Citeste si:  Pâine de casă cu seminţe de in şi conţinut scăzut de carbohidraţi

Bărcuţe de avocado coapte
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gătire:20 de minute
Timp total: 25 de minute
Tip de reţetă: Mic dejun
Porţii: 2

Ingrediente
• 2 avocado
• 4 ouă
• sare si piper
• Topping-uri la alegere: vă recomand să încercaţi ceapa verde şi branza feta, dar şi sosul salsa sau coriandrul

Mod de preparare


– Preîncalzeşte cuptorul la 180 de grade. Taie avocado-ul în două şi scoate cu atenţie sâmburele. Pune într-o tavă jumătăţile de avocado cu miezul în sus. Dacă ai nimerit un avocado mai mic, mai scobeşte puţin din miez pentru ca oul să nu dea pe afară.
– Sparge un ou şi toarnă-l în interiorul avocado-ului şi presară sare şi piper. Bagă tava la cuptor pentru 15-20 de minute sau las-o în funcţie de cât de tare vrei să fie oul făcut. La cuptorul meu durează 17 minute ca să obţin un gălbenuş de consistenţă perfectă, însă depinde foarte mult de cum coace cuptorul fiecăruia.
– Pune toppingul dorit şi serveşte cât este cald.

Citeste si:  Reteta supa de varza pentru dieta
Articolul precedent25 de alimente alcaline care vă vor vindecă trupul intoxicat cu acizi
Articolul următorOuă cu şuncă la pahar

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau