Ia o sticlă de apă reutilizabilă, folosește transportul public și reciclează ca și când totul depinde de tine. Dar poți oare să faci mult mai mult? Am lansat o provocare unei mame de a-și continua activitatea de reciclare cu ajutorul unui expert în sustenabilitate. Inspiră-te din ceea ce a învățat ea.
65% dintre latini susțin că este foarte important modul în care ne apreciem și ne protejăm natura înconjurătoare. În ultimii ani, Nicole Gonzalez și logodnicul ei, Ivan, și-au dus mai departe misiunea ecologică și au obținut rezultate vizibile. Pentru Gonzalez, o blogger-iță nuyoricană, este de fapt, o aventură de familie. Copiii ei, Lucas León, de 8 ani și Lillie Sol, de 4 ani, știu deja multe despre consumul de energie, modalitatea de reciclare și conservarea apei. „Sunt conștientă de viitorul pe care îl las copiilor mei”, spune ea.
Gonzalez nu este singură pe acest drum în care pune salvarea planetei pe un loc prioritar. Conform unui studiu Kantar din anul 2019, 61% dintre latini, un procent mai mare decât orice alt grup etnic, se consideră ecologiști. Totuși, ca și mulți părinți, Gonzalez se întreabă ce altceva mai poate face pentru a ajuta planeta. „Sunt întru totul adepta schimbărilor”, spune ea, „dar jonglez mult cu acest proiect din postura de mamă”.
În timp ce un mod de viață ecologic necesită timp, planificare și creativitate, acesta nu trebuie să îți schimbe complet viața, spune experta Bea Johnson, autoarea Zero Waste Home. Johnson, care are doi băieți de vârsta universității, produce doar un borcan de deșeuri pe an. „Cheia succesului este să faci schimbări realiste care cu timpul să devină parte din rutina de zi cu zi”, spune ea.
Dar de unde să începi? I-am cerut lui Johnson să analizeze ceea ce Gonzalez face deja și să ne spună cum ea și familiile de pretutindeni pot reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător.

Renunță la plastic

Gonzalez și familia ei au depus deja un efort considerabil pentru a elimina definitiv plasticul. „Nu folosim paiele și am trecut la sticlele din sticlă și containerele de gunoi din oțel inoxidabil”, spune ea.
De asemenea, este important să vedem ceea ce se întâmplă în afara casei, spune Johnson. „Dacă cumperi produse ambalate de la supermarket”, explică ea, „încă mai aduci în casă plastic”. Ce ar trebui să faci pentru a remedia acest obicei:

Cumpără doar la vrac

Magazinul alimentar local sau băcănia, probabil că are un sector unde se vând articole vrac, care conține tot felul de produse începând de la cereale, nuci și condimente și până la șampon și balsam. De asemenea, poți merge la piețele unde fermierii își vând marfa sau poți utiliza aplicația Web ZeroWasteHome pentru a găsi 46.000 de produse vrac.

Recipiente BIO

Johnson ia trei caserole și cinci borcane de sticlă atunci când cumpără produse alimentare umede, cum ar fi carne delicioasă și brânză. Ea umple pungile de pânză cu mărfuri uscate, cum ar fi produse de panificație. „Dacă cumperi mărfuri neambalate, încetezi să mai produci deșeuri încă din momentul achiziției”, spune ea.

Distrează-te!

Va trece puțin timp până ce vei învăța să îți faci cumpărăturile în acest mod. Așadar implică-ți copiii din timp în această activitate pentru a face o schimbare care să dureze în timp. Când fiii lui Johnson erau mai mici, îi lăsa să aleagă singuri fiecare articol din sectorul de alimente care se vând la vrac. Cel mai probabil, aceștia au descoperit noi variante de produse care să le înlocuiască pe cele pe care le cumpărau de obicei.

Joacă-te împreună cu copiii pe podea

„În timp ce ne jucăm, le reamintesc copiilor mei că acțiunile pe care noi le facem astăzi afectează lumea pe care o va moșteni generația următoare.” spune Nicole Gonzalez.

Fii persoana de bază acasă

Curățirea planetei este o acțiune pe care Gonzales o savurează din plin. Ea a înlocuit recent prosoapele de hârtie cu cele refolosibile. Și își prepară propriile produse de curățat din oțet alb și chiar bombe de toaletă acidulate făcute din bicarbonat. „Acest procedeu durează doar câteva minute iar, pe termen lung, aceste produse o ajută să economisească bani”, spune Gonzalez.
Johnson face totul pentru a descoperi noi modalități de a păstra planeta eco-friendly, dar acest lucru este posibil doar dacă este ceva ce îți place să faci„ Pe Instagram, vezi oameni care postează rețete de casă pentru a face diferite soluții ce ajută la curățarea geamurilor sau a faianței”, spune ea. „Dar pentru a face acest lucru, unii dintre ei au nevoie chiar și de 9 ingrediente ambalate!”
Decât să mergi la extreme, fă mai bine unele modificări în gospodărie, cum ar fi:

Simplifică modalitatea de curățare

Folosirea oțetului alb de către Gonzalez ia o mare amploare de când a preluat acest obicei de la Johnson, care folosește oțetul alb ca pe un produs esențial de curățare pentru orice suprafață.„Amestecă-l doar cu apă și pune-l într-o sticlă cu pulverizator,” spune ea. În plus, Johnson cumpără săpun pe baza de legume, marca Castile la vrac și îl folosește pentru mâini, spălatul vaselor, curățarea podelei – și chiar pentru a spăla câinele.

Citeste si:  Sfaturi si trucuri pentru schimbarea scutecului pe care trebuie sa le stie orice mamica

Încercă să folosești o față de masă din pânză

Prosoapele reutilizabile sunt grozave, o bucată de material sau o cârpă te poate ajuta să faci acest truc, spune Johnson. Pentru a înlocui cârpele sintetice, batistele de modă veche funcționează foarte bine. Le poți face chiar decupând un tricou vechi sau le veți găsi pur și simplu verificând sertarele din casa bunicii!

Scapă de burete

Asistentul tău preferat din bucătărie, care este mai mult ca sigur sintetic, nu este reciclabil. De aceea Johnson preferă o perie de lemn compostabilă pentru spălatul vaselor și un burete de sârmă pentru curățarea oalelor și tigăilor.

Economisește mâncarea

Strategia lui Johnson pentru depozitarea resturilor este ușoară – pur și simplu așează-le într-un borcan sau transferă-le într-un bol și acoperă-le cu o altă farfurie.

Citește copiilor o carte despre reciclare

Bazează-te pe cărțile din bibliotecă! Aceasta este o modalitate inteligentă de a limita deșeurile de hârtie.
Fă în așa fel încât acțiunea de compostare să ducă la rezultate vizibile
Atunci când este vorba despre risipa de alimente, Gonzalez se bazează pe recipiente de depozitare reutilizabile care păstrează alimentele perisabile proaspete pentru mai mult timp. În plus, ea plănuiește în așa fel mesele încât să reducă cantitatea de resturi care vor ajunge cel mai probabil în partea din spate a frigiderului. „Vreau să încerc compostarea”, spune Gonzalez. „Dar totuși nu sunt sigură care este cea mai bună modalitate de a face acest lucru într-un spațiu mic al orașului.” Este de fapt mult mai ușor decât să iei în considerare aceste două opțiuni:

Obține un compostator compact

Pentru mai puțin de 100 de dolari, poți găsi o versiune care ocupă atâta spațiu cât un mic coș de gunoi. „Îl recomand pe unul care folosește viermi pentru a descompune resturile alimentare în ingrediente care îmbogățesc solul”, spune Johnson. „Această metodă nu numai că funcționează rapid, dar reprezintă un ciclu de viață minunat care ajută copiii să studieze modul în care acționează.” Cel mai bine, poți folosi murdăria pe care o produce pentru a îmbogăți solul în care cresc plantele din casă sau din curtea voastră. Multe variante de compostatoare cu viermi sunt prevăzute cu un robinet în partea de jos, unde este colectat lichidul ce provine din sol, numit „ceai de compost”. „Acesta funcționează minunat ca hrană pentru plante dacă este diluat cu apă”, spune Johnson. „Grădina ta nu va arăta niciodată mai bine!”

Vizitează piața unui fermier

Dacă ideea folosirii viermilor în casa ta este puțin cam mult pentru tine, vei putea cumpăra din multe piețe cu fructe și legume articole compostabile, cum ar fi: coceni de porumb, zaț de cafea și chiar cutii de pizza. Poți îngheța resturile de mâncare pe care nu le mai consumi pentru a putea fi folosite altcândva.

Reciclează mai puțin

„Copiii mei sunt profesioniști la reciclare”, spune Gonzalez. „Ei știu ce anume trebuie aruncat în fiecare coș de gunoi și, uneori, vor ridica gunoiul pe care îl văd aruncat în stradă, atunci când merg pe jos la și de la școală.”
În orice caz, Gonzalez ar putea face mai puțin. „Reciclarea, sincer, este ca o durere”, spune Johnson. „Chiar dacă introduci plasticul în recipientul potrivit pentru gunoi, nu ai nici o idee despre ce se va întâmpla în continuare.” În primul rând este important să reduci cantitatea de gunoi pe care o produci, refuzând produsele de care nu aveți neapărat nevoie, în special:

Chestii gratuite

Este vorba despre acel premiu pe care îl primești după ce ieși de la medicul stomatolog sau despre balonul gratuit pe care îl primești la târgul din stradă. „Învață copiii să spună NU pe loc”, spune Johnson. „Explică-le că anumite articole sunt făcute să dureze pentru doar câteva minute, ceea ce nu va face altceva decât să provoace lacrimi mai târziu.”
Mărfurile învelite în hârtie
Atunci când cumperi din magazin, nu accepta pungi de cumpărături, hârtie sau alt ambalaj oferit cadou gratuit. Iar dacă acest lucru este posibil, solicită o primire a bonului fiscal prin e-mail decât să primești unul tipărit.

Corespondență nesolicitată

Pentru o taxă de 2 dolari, poți merge la dmachoice.thedma.org pentru a-ți elimina adresa de pe listele de corespondență – și nu mai accepta să primești cataloage cu produse, reclame și chiar oferte de carduri de credit timp de 10 ani. În plus, poți opta pentru facturare și opțiuni bancare fără hârtie și poți renunța sa primești prin poștă diverse reclame de pe site-urile web ale vânzătorilor individuali.

Produse ecologice pe post de cadou

Pentru zile de naștere și ocazii speciale, Gonzalez a încetat să mai facă favoruri și să ofere cadou genți de calitate. De asemenea, ea trimite din timp neamurilor pe e-mail listele cu dorințele de vacanță ale copiilor săi, astfel încât aceștia să nu le cumpere jucării. „Noi cerem doar ceea ce copiii vor aprecia și vor folosi cel mai mult”, spune Gonzalez.
Pentru a reduce și mai mult deșeurile, recomandă Johnson, concentrează-te pe experiențele pe care le-ați avut asupra unor lucruri. De exemplu, copilul tău îi poate oferi unui prieten care sărbătorește ziua de naștere „o invitație la terasă”. „Lasă-i să stea la o masă și să-și comande singuri mâncarea și băuturile”, spune Johnson. „Și mamele pot sta la o masă mai departe, astfel încât copiii să se poată descurca singuri.” Poți organiza, de asemenea, ieșiri la film sau excursii la muzeu sub formă de cadouri. Când Johnson rămâne fără idei, ea răsfoiește site-uri precum Groupon, Viator și Airbnb pentru că acestea reprezintă pentru ea o reală sursă de inspirație.

Citeste si:  Ce cosmetice NU ai voie sa folosesti atunci cand esti insarcinata sau alaptezi

Cumpără inteligent

Activitatea de economisire este o activitate pe care Gonzalez iubește să o facă alături de copiii ei. „O transform într-o vânătoare de comori pentru ei, în special atunci când este vorba de jucării”, spune ea. „Dacă fiului meu îi lipsește un anumit luptător din colecția sa, îl căutăm imediat în magazinele locale.”
Johnson, care nu și-a mai cumpărat haine noi din anul 2012, este, de asemenea, un mare fan al stilului „vintage”. Totuși, asigură-te că acorzi atenția cuvenită următoarelor aspecte:

Modalitatea de ambalare

O resursă importantă de a găsi lucruri la mâna a doua este site-ul eBay, având în vedere că poți filtra produsele acolo prin opțiunea „proprietate anterioară”. La finalizare, Johnson solicită întotdeauna vânzătorului să trimită produsul împachetat în carton sau hârtie, fără nicio folie cu bule, ambalaje transparente sau orice alte materiale greu de reciclat.

Garanțiile

Poți coase cele mai multe haine și șosete folosind un ac și ață. Dar multe firme se vor ocupa de acest lucru pentru tine, spune Johnson. De exemplu, JanSport va repara sau înlocui rucsacurile care nu pot fi remediate, pentru că îți oferă garanție pe viață.

Economisește energie electrică

Pentru a economisi energie, Gonzalez își usucă rufele pe rafturi. „Am instalat diferite rafturi și folosim becuri cu LED și stingem lumina ori de câte ori putem,”, spune ea. „Mi-aș dori să avem panouri solare, dar acest lucru nu este posibil atâta timp cât locuim într-un apartament care nu este al nostru” Nu trebuie să faci o schimbare radicală, pentru a reduce consumul de energie, spune Johnson. Totuși, ea sugerează să ți cont de următoarele sfaturi:

Pictează pereții în alb

Nuanțele mai deschise minimizează dependența de electricitate. „Când plouă și se întunecă, vecinii mei aprind luminile”, spune Johnson. „Nu este nevoie ca familia mea să facă asta, pentru că pereții noștri sunt atât de luminoși. Acest lucru a avut un impact pozitiv asupra facturii noastre de energie. ”

Lucrează mai mult cu mâna în bucătărie

Încearcă să te limitezi atunci când este vorba despre utilizarea aparatelor electrice din bucătărie și donează orice aparat de care nu ai nevoie. „De exemplu, feliază legumele fără ajutorul unui feliator”, spune Johnson. „Și repară lucrurile din casă în loc să le arunci încă de la primul semn de uzură”.

Încearcă să te limitezi să faci dușuri lungi

Gonzalez este conștientă de faptul că familia ei folosește multă apă atunci când se spală pe dinți sau pe mâini, dar ea iubește să facă câte un duș lung câteodată.
Johnson admite că este posibil să găsești unele schimbări greu de acceptat. („Pentru mine, este vorba despre uscatul rufelor în interior pe timpul iernii – mă înnebunește ideea de a avea haine atârnate peste tot în camera de zi și în bucătărie”, spune ea.) Dar există două trucuri pe care le poți folosi pentru a beneficia la maxim de momentul în care faci baie:

Setează un cronometru

Pentru copiii mici, poți face un joc prin care vrei să vezi cine poate face cel mai scurt duș.

Folosește o găleată

În timp ce aștepți să se încălzească apă, colectează apa rece care vine la început într-un recipient pe care să-l poziționați direct sub robinet. Poți apoi să reutilizezi această apă pentru a uda plantele sau pentru a spăla toaleta.
Mulțumește, dar nu te grăbi să le mulțumești prea repede celor din jur!
Chiar dacă observi că faci un progres, uneori persoanele dragi îți pot contracara eforturile în mod involuntar. Când Johnson a început să se implice în acest proiect ecologic, le-a luat ceva timp rudelor până să se obișnuiască cu această idee.
Mama ei, în special, a continuat să îi ofere lenjerie de in veche. În cele din urmă, Johnson a strâns toate cadourile, formând o stivă de donații acasă, pentru a-i arăta mamei ce înseamnă să faci o afacere. A funcționat. „Deși este penibil să stabilești limite în acest sens, a meritat atât de mult până la urmă”, spune ea. „De îndată ce membrii familiei tale vor înțelege care sunt regulile impuse de tine, vor învăța să accepte modul în care vrei să trăiești.”

Articolul precedentAndreea Esca „Ai fost sau nu bolnavă de covid?”
Articolul următorCum să eviți inhalarea toxinelor ascunse în timpul sarcinii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau