In celebrul Hollywood intotdeauna vei gasi o poveste care sa te captiveze. Intre Arnold Schwarzenegger si tatal sau nu a existat intotdeauna o relatie foarte complexa. Gustav Schwarzenegger, tatal lui Arnold, un fost politist, a fost lasat la vatra din motive de sanatate in 1943. Gustav intotdeauna s-a indoit de propriul sau fiu si in 1945 s-a recasatorit cu o vaduva care avea la randul ei un fiu. Tatal lui Arnold, indoindu-se de propriul fiu, si-a iubit mult mai mult fiul vitreg decat pe propriul sau descendent de sange.
Propriul sau tata, nu l-a intrebat niciodata despre ceea ce simte in sufletul sau si intotdeauna l-a tratat cu cea mai mare indiferenta, fiind surd la cererile lui Arnold, la problemele, dificultatile si experientele lui. Pedeapsa corporala a fost principala metoda de educatie a copiilor in familia Schwarzenegger. Relatia dificila cu tatal sau si lipsa totala de intelegere si sprijin, l-au facut pe Arnold sa creada ca totul in viata trebuie facut de unul singur si prin propriile puteri. Apoi el, urmand drumul cel bun, a devenit interesat de sport.
Arnold este un caz fericit, deoarece, in general, indiferenta parintilor are repercursiuni grave asupra copiilor. Violenta asupra copiilor cauzeaza prejudicii nu numai asupra aspectului fizic ci si asupra dezvoltarii personale. Cel mai dificil pentru evaluarea sociala, poate fi considerata violenta psihologica, care este adesea mascata sub procesul de educatie. Indiferenta parintilor, care spun ei ca este educativa, este atribuita unei multimi de varietati de violente psihologice.
In cazul lui Arnold, indiferenta tatalui sau l-a privat de sensibilitate emotionala in raport cu nevoile sale reale, combinate cu refuzul de a-l ajuta in cazurile de urgenta. Sunt multi parinti care utilizeaza constient violenta fizica ca mijloc de educatie si de multe ori isi exprima emotiile negative fata de copil sub forma de iritabilitate si agresivitate verbala. Si cu cat mai mult este pedepsit copilul, cu atat ploaia de tipete este mai mare si mai iritanta.
Este foarte important ca parintii sa nu pedepseasca copilul si sa nu ramana indiferenti atat la sentimentele acestuia cat si la consecintele care decurg din pedeapsa. Pentru indiferenta, exista o singura explicatie: incompetenta parentala, manifestata din lipsa de intelegere a motivelor si experientelor emotionale ale copilului. Cu cat parintii sunt mai indiferenti, iar incompetent parinteasca este mai pronuntata, cu atat mai mult recurg la pedepse corporale si la agresiuni verbale.
Parintii care au o comunicare empatica si deschisa, sunt caracterizati prin sensibilitate ridicata la nevoile copiilor. Astfel, trebuie recunoscut faptul ca indiferenta fata de propriul copil, reprezinta un factor de risc pentru comportamentul de mai tarziu al acestuia.
Factorul de “bunavointa” spune ca personalitatea armonioasa a parintilor, cu cat este mai pronuntata, cu atat acest parinte este mai putin predispus la violente impotriva copilului. Acesti parinti sunt mai experimentati, mai susceptibili in cazul in care un copil chiar trebuie pedepsit.
La randul sau, Arnold, este un parinte responsabil, iubitor, atent la nevoile copilului sau. Acest caz este unul fericit, dar de cele mai multe ori, acesti oameni maltratati in copilarie, se comporta anormal in societate.
