Există fructe şi legume cărora ne grăbim să le curăţăm coaja şi să le aruncăm direct la gunoi. Aruncând coaja, nu faci decât să pierzi nişte nutrienţi importanţi. De exemplu coaja sau stratul exterior alb al portocalei, conţin de două ori mai multă vitamina C decât pulpa. Ştiu, nu sună bine, însă aşa e. Aici mă refer la fructele şi legumele care provin din culturi bio verificate, ori din propria curte (evident cu excepţia celor exotice…)!
Consumarea întregii portocale cu tot cu coajă nu e uşoară, însă există câteva feluri prin care o poţi mânca şi pe cea din urmă. Acest lucru nu e valabil doar în cazul portocalei, ci şi în cel al multor legume. Coaja anumitor fructe şi legume este cea mai hrănitoare parte a lor şi poate fi consumată sau folosită în diverse moduri. Asta e valabil şi în cazul pepenelui roşu, al bananei, mango-ului, cepei, ananasului şi chiar al kiwi-ului. Sună incredibil, dar e adevărat.
Mai jos sunt 12 fructe şi legume a căror coajă ar trebui consumată alături de miez pentru mai multe beneficii.

1. Mărul
Mărul este o sursă bună dietetică de fibre, însă jumătate din ele se găsesc în coaja lui. Un măr de dimensiune mică/medie conţine 100 de UI de vitamina A, 9mg de vitamina C şi aproape 200g de potasiu. Când înlături coaja, se pierde instant o treime din acei nutrienţi. Mărul conţine şi vitamina K, însă coaja are de patru ori mai multă decât miezul. Vitamina K ajută la eliminarea cheagurilor de sânge, activează proteinele pentru creşterea celulelor şi întreţinerea sănătăţii oaselor. Pe lângă că are multe vitamine, coaja de măr este bogată în quercetină, antioxidant ce susţine funcţionarea plămânilor, ameliorează problemele respiratorii şi dezvoltă un scut protector în jurul plămânilor. Acest antioxidant este de asemenea cunoscut pentru faptul că protejează memoria şi previne distrugerea ţesuturilor creierului. Conform studiului efectuat de experţii în nutriţie, coaja de măr conţine triterpenoizi ce distrug celulele canceroase şi previn dezvoltarea lor în organism. De asemenea, conţine acid ursolic, care e asociat creşterii masei musculare şi scăderii în greutate.

beneficiile marului

2. Castraveţii
Castraveţii sunt o opţiune sănătoasă şi pot fi consumaţi aproape la orice fel de mâncare. De obicei castraveţii se curăţă de coajă, însă această coajă verde închis este mai bogată în antioxidanţi, potasiu şi fibre solubile decât castravetele în sine. De asemenea, conţine mai multă vitamina K, asociată eliminării cheagurilor de sânge. Nu uita să adaugi castraveţii cu tot cu coajă în salatele greceşti sau pur şi simplu mănâncă-i goi.

beneficiile castravetilor

3. Citricele
Citricele sunt bogate în vitamina C, însă coaja are de două ori mai multă vitamina C în comparaţie cu pulpa. Coaja mai conţine şi calciu, vitamina B6, potasiu, magneziu şi riboflavină. Este bogată în flavonoizi antiinflamatori şi anticancerigeni, care sunt asociaţi şi cu absorbţia fierului. Consumarea portocalei cu tot cu coajă este dificilă deoarece aceasta din urmă e amăruie. Însă poate fi consumată dată pe răzătoare, presărată peste salate, sosuri, îngheţată şi poate fi chiar tocată pentru a face desert cu ea (confiată).

beneficiile citricelor

4. Vânăta
Coaja mov închis a vinetei este datorată unui antioxidant puternic, nasunin, dar ea conţine şi alte elemente ce previn creşterea celulelor cancerigene în corp, în special a celor care afectează creierul şi sistemul nervos. De asemenea mai are proprietăţi anti-îmbătrânire şi îmbătrânire prematură.
Coaja conţine un acid clorogenic special ce are proprietăţi antiinflamatoare.

beneficiile vinetelor

5. Kiwi
De ani întregi cureţi coaja kiwi-ului şi o arunci la gunoi. Coaja de kiwi este comestibilă, deoarece conţine o mulţime de flavonoizi, vitamina C, antioxidanţi şi de două ori mai multe fibre ca pulpă.
Data viitoare când mănânci un kiwi, mănâncă şi coaja pentru a obţine mai mulţi nutrienţi esenţiali şi energie.

beneficiile kivi


6. Cartoful

Cartoful are o coajă foarte subţire, însă această coajă subţire ca hârtia are mai mulţi nutrienţi decât cartoful în sine. Conţine calciu, potasiu, fier, magneziu, vitamina C şi B6. 100g de coajă de cartof conţin de 17 ori mai mult fier şi de şapte ori mai mult calciu decât miezul. Când cureţi cartoful şi arunci coaja la gunoi, arunci 90% din nutrienţii lui, lucru pe care nu îl ştiai, inclusiv o mulţime de fibre. Este valabil şi pentru cartofii dulci, deoarece coaja lor conţine o cantitate mare de betacaroten care în timpul digestiei se transformă în vitamina A. Vitamina A e bună pentru sănătate, întăreşte sistemul imunitar şi contribuie la funcţionarea altor organe.

beneficii coaja de cartof

7. Mango
Coaja de mango e bogată în resveratrol. Acesta arde grăsimile şi încetineşte producerea celulelor grase. Experţii au arătat că utilizarea pulpei nu are aceleaşi efecte benefice în arderea grăsimii. Coaja de mango este mai bogată şi în polifenoli, carotenoide, acizi Omega3 polinesaturati şi acizi graşi Omega6, decât miezul fructului. Este benefică şi în lupta cu bolile cardiace, diabetul şi cu celulele canceroase. Coaja de mango nu e amară sau tare, aşa că poate fi consumată odată cu fructul, sau gătită pentru a face piureuri, sau murată.

beneficiile mango

8. Morcovii
Din moment ce morcovul şi coaja sa au aceeaşi culoare şi aproape acelaşi gust, nu e prea greu să consumi această coajă hrănitoare. Coaja morcovului e bogată în nutrienţi benefici sănătăţii generale, dar în special pentru sânge şi sănătatea ochilor. Pur şi simplu mănâncă morcovii întregi sau taie-i bucăţele cu tot cu coajă.

coaja de morcov

9. Pepenele roşu
Asta poate fi ceva greu de crezut, însă coaja pepenelui poate fi gătită şi folosită în sosuri, murată şi poate fi consumată doar sotată împreună cu legume. Pepenele este bogat în citrulină, antioxidant ce se transformă în arginină şi mai conţine aminoacizi care sunt benefici pentru sistemul imunitar, pentru inimă şi circulaţie. Coaja pepenelui conţine mai multă citrulină ca miezul.

coaja de pepene

10. Ceapa
La fel ca în cazul mango-ului şi mărului, coaja cepei conţine quercitină, compus ce are mai multe beneficii pentru sănătate. Poţi fierbe ceapa cu tot cu coajă şi să o consumi cu tot cu supa.

coaja de ceapa


11. Ananasul

Bromelaina este o enzimă ce se găseşte în ananas şi care poate reduce inflamaţia cauzată de sinusuri. Conform studiilor, coaja ananasului conţine cea mai mare cantitate de bromelaină, cu 40% mai multă decât fructul în sine. E destul de greu de consumat crudă din cauza grosimii şi durităţii sale, aşa că nu poate fi mâncată decât după ce o pui în blender sau după ce o găteşti alături de alte ingrediente.

coaja de ananas

12. Banana
Coaja de banană conţine mai mult potasiu şi fibre decât miezul. De asemenea are o mulţime de antioxidanţi ce ajută la sănătatea ochilor. Coaja bananei are şi un aminoacid care a fost asociat unei stări bune de dispoziţie şi îmbunătăţirii stării de depresie. Şi ea poate fi băgată la blender ori gătită la tigaie. Coaja de banană poate fi mâncată şi după ce o coci la cuptor, alături de un ceai.

Banana

Citeste si:  7 exercitii simple pentru fese, coapse si picioare perfecte
Articolul precedentCât şi cum să te implici în temele pentru acasă ale copilului tău?
Articolul următorSuper beneficiile căpşunelor asupra sănătăţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau