Sunt oameni care sufera de acnee si oameni care sufera de episoade acneice. Un lucru este sigur insa – cosurile nu ocolesc pe nimeni, mai ales in sezonul cald, atunci cand tenul este expus unor factori externi suplimentari, precum transpiratia cauzata de temperaturile ridicate, praful sau nisipul de pe plaja. Atunci cand apar genul acesta de episoade, ne iau prin surprindere si nu prea stim ce sa facem ca sa scapam de ele cat mai repede. Sa dam fuga la farmacie sa luam o alifie impotriva acneei sau sa optam pentru un remediu natural, facut in casa?

Sunt multi factori care contribuie la izbucnirea si raspandirea acneii. Cauza principala a acestei afectiuni este reprezentata de porii infundati si de uleiul produs de piele, dar cauzele care duc la o piele prea grasa sunt diverse, de la dezechilibre hormonale si pana la mici infectii.

Daca in cazul acneii severe este nevoie de tratamente medicamentoase mai puternice recomandate de medicul dermatolog, pentru episoadele mai usoare poti prepara niste remedii naturale cu ce ai prin bucatarie. Iata cateva exemple.

Citeste si:  Lasă lumina naturală să îți între în casă și în suflet

Masca cu miere si turmeric

Turmericul este un anti-inflamator natural, care actioneaza benefic la nivelul pielii. Fie ca il ai sub forma de pudra sau de planta, acesta poate fi transformat intr-o pasta pentru a fi aplicat pe piele. Daca il combini cu mierea, care este un produs bogat in antioxidanti si are puternice proprietati antibacteriale, acestea vor calma pielea umflata si vor preveni alte episoade acneice. Amesteca o lingura de miere cu jumatate de lingurita de turmeric, aplic-o pe fata intr-un strat egal si las-o sa actioneze timp de 10-15 minute.

Aloe vera cu turmeric sau ceai verde

Aloe vera este un ingredient natural si calmant. El poate ajuta chiar si in cazurile mai grave de acnee, atunci cand pielea este inflamata si foarte dureroasa, ajutand-o sa se linisteasca si luptand impotriva bacteriilor. Aceasta planta contine si o cantitate ridicata de acid salicilic si de sulf, componente care lupta si ele impotriva acneii, mai ales la persoanele cu ten gras. Combina aloe vera cu alte ingrediente puternice, precum turmericul sau ceaiul verde, pentru a regla nivelul de ulei din piele si pentru a proteja tenul sensibil. O astfel de masca ar trebui lasata sa actioneze timp de 15-20 de minute.

Citeste si:  Cum să faci din lucruri vechi decoruri interesante

Bonus: Aloe vera poate lupta impotriva afectiunilor pielii si din interior. Studiile au aratat ca daca bei suc de aloe vera, exista sanse mai mici sa ai eruptii ale pielii.

Terci de ovaz fara zahar

Ovazul are proprietati antioxidante si antiinflamatorii si este o sursa de vitamina B, vitamina E, proteine, minerale si grasimi benefice pentru organism. Fierbe ovazul in apa, asa cum o faci pentru terciul de ovaz consumat la micul dejun. Lasa amestecul sa se raceasca complet, apoi aplica-l pe fata pentru a crea o masca linistitoare. Lasa-l sa actioneze timp de 20-30 de minute. Pentru un plus de putere asupra bacteriilor, adauga in compozitie putin turmeric.

 

Articolul precedentKatheryn Winnick: dieta si antrenamentele unei contese vikinge
Articolul următorCum și de ce să-ți îndemni copilul să citească

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau