Weekend-ul trecut, copilul nostru de 2 ani şi-a rupt piciorul în timp ce se juca pe afară. Din fericire, oasele copiilor se vindecă repede, aşa că în cel mult o lună, va putea să se joace din nou. Între timp, îi pregătim multe mâncăruri ce conţin gelatină şi extra nutrienţi ca să o ajutăm să îşi revină mai repede. Asta a fost prima dată când am trecut prin aşa ceva şi am descoperit cu această ocazie că spre deosebire de adulţi, cei mici fac o mulţime de lucruri într-un mod corect. Adesea suntem atât de ocupaţi să îi educăm, încât nu vedem cât de multe am avea noi de învăţat de la ei. În general copiii sunt mai sănătoşi decât adulţii şi poate că modul în care ei fac lucrurile, contribuie la asta. Iată câteva lucruri pe care voi încerca să le învăţ de la copiii mei.

1Să dorm

Somnul este foarte important pentru sănătate şi mulţi adulţi nu dorm destul. De multe ori am glumit spunând că ar trebui ca preşcolarii să nu fie obligaţi să doarmă şi studenţii să fie trimişi la somn (asta suna tare bine atunci când eram în liceu) dar chiar ar putea fi o chichiţă aici. Corpul se reface în timpul somnului şi studiile au arătat că şi o singură noapte în care nu dormim suficient, poate crea o stare pre-diabetică temporară şi să influenţeze nivelul de leptină şi cortizol. Copiii sunt (de obicei) mai sănătoşi şi dorm mai mult noaptea, cât şi la prânz. Există moduri în care poţi să îţi îmbunătăţeşti calitatea somnului şi să îl faci să fie mai eficient, însă asta nu compensează pentru prea puţine ore dormite.
Ce ar trebui să învăţăm: Să punem somnul pe primele locuri şi să fim la fel de categorici în această privinţa, la fel cum suntem cu cei mici atunci când îi trimitem la culcare. Somnul e un important element în menţinerea tinereţii.

înapoi
Articolul precedentAvantajele sănătoase ale consumului de cafea
Articolul următorCea mai bună reţetă de budincă de chia (+ 5 derivate delicioase)

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau