O tuse persistenta vă irită gâtul și vă oferă o stare reală de disconfort. Netratată la timp aceasta poate duce la alte infecții. Nu lăsați tusea să vă supere și încercați câteva remedii naturiste care vă pot surprinde în mod plăcut cu un efect imediat.

Pot fi nenumărate cauze care stau la baza tusei cum ar fi diferite alergii sau infecții. Nu în toate cazurile aceste remedii naturale reprezintă tratamentul ideal însă de cele mai multe ori acestea dau rezultate și vă ajută să scăpați de tuse. Nu este bine să luați medicamente încă de la început ci doar dacă tusea persistă pentru o perioadă mai lungă.

Iată câteva remedii naturale care pot trata o tușe supărătoare în scurt timp:

1. Apa caldă cu miere
Este un remediu simplu de pregătit acasă astfel că nu trebuie decât să luați un pahar cu apă să îl încălziți, să puneți o linguriță de miere și să amestecați.
Studiile arată că mierea are un efect mult mai bun decât a pastilelor de supt pe care le găsiți în farmacii iar în combinație cu apa caldă îndepărtează tusea. Folosiți acest remediu de 2 ori pe zi dar nu dați miere de albine copiilor mai mici de un an.

2. Ghimbirul
Ghimbirul poate opri atât tusea uscată cât și cea astmatică datorită proprietăților sale antiinflamatorii. Acesta relaxează gâtul și vă ajută să vă simțiți mult mai bine. Adăugați 20 de grame de ghimbir proaspăt într-o cană de apă fierbinte și lăsați-o acoperită 3 minute. Puneți miere și lămâie pentru a-i îmbunătăți gustul și veți vedea că acest remediu va calmează foarte bine tusea.

3. Lichide
Beți cât mai multe lichide pentru că este foarte important să fiți bine hidratat atunci când sunteți răciți și tușiți. Nu beți sucuri cu acid. Consumați cât mai multe ceaiuri și apă la temperatura camerei. Studiile arată că băuturile calde atenuează și alte simptome ale răcelii cum ar fi durerea de gât și frisoanele. Vă veți simți foarte bine dacă beți ceaiuri de plante medicinale sau ceai negru decofeinizat.

4. Aburii
O tuse umedă este cea care produce mucus și vă pune într-o postura neplăcută. Țineți cont de câteva sfaturi pentru a îndepărta această senzație. Chiar dacă nu știați până acum aburii vă ajută să îmbunătățiți situația.
Faceți o baie cu apă foarte caldă și lăsați aburii să invadeze baia. Stați câteva minute bune în acești aburi și veți vedea că vă opriți din tușit. După ce ieșiți din baie beți un pahar de apă la temperatura camerei pentru a va liniști și a preveni deshidratarea.
De asemenea, puteți pune într-un vas apă fierbinte în care să adăugați ierburi și un ulei revigorant de eucalipt sau rozmarin care ajută la decongestionările nazale. Poziționați-vă deasupra vasului și acoperiți-va capul cu un prosop. Inhalați vaporii pentru 5 minute. Dacă o să simțiți aburii prea fierbinți pe piele stați puțin deoparte până va răcoriți apoi continuați în câteva reprize.

Citeste si:  Reguli esențiale pentru o nutriție sănătoasă

5 Gargară cu apă sărată
Acest remediu simplu este foarte cunoscut și vă conferă rezultate rapide. Gargara cu apă sărată este foarte eficientă pentru a trata durerea în gât și tusea umedă. Sarea reduce mucusul din gât astfel că se ameliorează semnificativ și tusea.
Amestecați o jumătate de lingură de sare într-o cană cu apă până ce se dizolvă. Faceți gargară pentru câteva secunde apoi scuipați. Trebuie să repetați de câteva ori pe zi până ce vedeți o reală îmbunătățire. Nu este recomandat copiilor mai mici să facă gargară pentru că s-ar putea să înghită apa sărată și nu este bine deloc.

6. Bromelaina din ananas
Ananasul conține bromelaină, o substanță cu efect impresionant în tratarea tusei. Bromelaina este o enzima care se găsește în cantități mari în ananas.
Este cunoscut faptul că această substanță are rol anti-inflamator și ajuta la îndepărtarea mucusului din gât. Chiar și sucul natural de ananas are proprietăți similare și calmează tusea. Dacă sunteți alergic la acest fruct evitați să îl consumați. În această situație este mai bine să luați suplimente însă doar la sfatul medicului.

7.Cimbrul
Chiar dacă erați obișnuiți cu cimbrul doar în mâncare acesta are un efect surprinzător în calmarea tusei. Așadar, cimbrul este și un remediu medicinal care pot fi folosit atât pentru tuse cât și pentru durerea de gât, bronșite și probleme digestive.
Folosiți cu încredere un sirop de tuse cu cimbru și frunze de iederă și veți vedea cât de bine vă alină tusea. Acestea acționează în mod eficient și mult mai rapid decât un alt sirop. Antioxidanții din aceste plante sunt responsabili pentru beneficiile aduse.
Dacă nu găsiți un astfel de sirop în farmacii faceți acasă un ceai de cimbru adăugând 2 linguri de cimbru uscat într-o cană de apă fierbinte. Lăsați acoperit pentru 10 minute, consumați-l cât mai cald și veți vedea că este la fel de eficient.

Citeste si:  3 retete simple, dar delicioase cu spanac

8. Schimbări în planul alimentar pentru a îndepărta refluxul de acid
Refluxul de acid este cel care provoacă de cele mai multe ori tusea. Evitați consumul de alimente care favorizează refluxul de acid pentru a reduce tusea.
Dacă nu sunteți siguri care sunt cauzele refluxului începeți să eliminați principalii declanșatori din planul alimentar zilnic și monitorizați simptomele.
Dintre mâncărurile și băuturile care declanșează refluxul de acid amintim: alcoolul, cofeina, ciocolata, citricele, prăjeli și grăsimi, ceapă și usturoi, mentă, mâncare picantă, roșii și produse care au în conținut pulpă de roșii.

9. Scorțișoara
Folosiți scorțișoara pentru a trata tusea și problemele digestive. Scorțișoara calmează rapid și durerile în gât. Puteți face un mix cu o linguriță de miere și pudră de scorțișoară sau o puteți adăuga într-o cană de ceai de plante medicinale. Lăsați pentru 10 minute acoperit apoi consumați-l cât puteți de cald.

10.Probiotice
Probioticele nu acționează direct prin îndepărtarea tusei însă au un rol foarte important. Acestea întăresc sistemul imunitar și ajută corpul să lupte mai bine împotriva infecțiilor și alergenilor care cauzează tusea.
Unele probiotice pot preveni chiar răceala comună. Alimentele care conțin un aport important de probiotice sunt: supa, iaurtul natural și varza acră.
Aportul de probiotice din mâncare poate varia de aceea uneori aveți nevoie de suplimente alimentare pentru a obține rezultate cât mai eficiente într-un timp scurt.

Folosiți cu încredere aceste remedii naturale pentru a vă bucura din plin de o stare intensă de bine.

Articolul precedentRochia de vara pentru forma corpului tau
Articolul următor3 retete simple, dar delicioase cu spanac

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau