Copilul meu nu vorbeşte! Ce trebuie să fac?

Încă din prima zi de naştere a copilului tău ai început o experienţă cu totul şi cu totul deosebită! Treci printr-un val de emoţii la fiecare progres al lui, culminând cu momentele când face primii paşi şi te strigă „mama!”.

După ce treci de emoţiile primului an, devii şi mai atentă la felul în care se dezvoltă, deoarece este pregătit să facă tot mai multe lucruri. Una dintre marile aşteptări este instalarea vorbirii, proces care, deşi ştii că nu se va produce dintr-o dată, ar trebui să se îmbunătăţească vizibil după vârsta de 18 luni. Cel puţin aşa scrie la carte…

Sunt o mămică de gemeni, fetiţă şi băieţel, în vârstă de 2 ani, şi trec şi eu prin îngrijorarea exprimată în titlul articolului. Nici copiii mei nu au avansat cine ştie ce cu vorbitul faţă de acum un an de zile şi par că nici nu vor să încerce. Spun câteva cuvinte simple ca „mama”, „mami”, „tata”, „tati”, „apa”, „papa”, „pa”, „da”, „nu” sau preferatul lor „ou” sau ău”. De fapt mai mult fetiţa, deoarece băiatul refuză, de cele mai multe ori, să repete vreun cuvânt. De propoziţii simple, nici vorbă!

Evident am întrebat medicul de familie, am citit, m-am interesat şi vreau să îţi împărtăşesc şi ţie ce am aflat, în cazul în care te confrunţi cu această problemă.

Pentru liniştea ta, în primul rând, trebuie exclusă orice problemă de ordin medical a copilului şi urmăriţi toţi parametri lui de dezvoltare. Acest lucru îl poate face pediatrul care va vedea dacă este în grafic la celelalte capitole şi va identifica o posibilă problemă legată de întârzierea vorbirii.

Este, de asemenea, important ca şi tu să ai idee despre ce ar trebui să facă un copil la o anumită vârstă (preferabil ca informarea să se facă de la persoane specializate) şi să compari cu ce poate face efectiv copilul tău. Cu menţiunea ca această comparaţie să fie una pur orientativă, deoarece fiecare copil este diferit şi faptul că unii se dezvoltă puţin mai încet decât alţii nu are neaparat semnificaţie medicală. De exemplu, copiii mei mergeau deja la 11 luni, deşi s-au născut prematur, iar, la 1 an si câteva luni, alergau de abia ne ţineam după ei. În schimb, un partener de joacă de-al lor, născut la termen, la un an şi trei luni abia dacă stătea în picioare. Însă, la vârsta de doi ani, acesta spunea foarte clar multe cuvinte, iar acum, la 2 ani şi 6 luni, leagă bine de tot propoziţii.

Concret, să trecem în revistă câteva etape din dezvoltarea copilului de până la 4 ani, apelând la informaţiile furnizate de specialiştii Asociaţiei americane de Vorbire-Limbaj-Auz ( ASHA), care reuneşte peste 190.000 de membri şi afiliaţi – audiologi, patologi de vorbire-limbaj, cercetători din sfera vorbire-limbaj-auz, personal de sprijin din domeniu şi studenţi. Cu siguranţă sunt şi alte autorităţi şi instituţii de la care ne-am putea informa, dar eu cred că expertiza ASHA nu este deloc de neglijat.

Perioada între 1 şi 2 ani

Copiii care au împlinit un an reuşesc, de obicei, ca, până la vârsta de doi ani, să indice anumite părţi ale corpului, când li se cere, să urmeze comenzi sau să înţeleagă întrebări simple precum „Învârte mingea!”, „Pupă-l pe bebe!”, „Unde-i pantoful?”. Totodată, ascultă povești simple, cântece și rime, şi, la solicitarea adulţilor, ştiu să arate cu degetul imaginile dintr-o carte, revistă etc. În ceea ce priveşte vorbirea, cu fiecare lună care trece, trebuie să spună din ce în ce mai multe cuvinte şi să fie capabili să folosească câteva întrebări formate din unul sau două cuvinte („Unde pisi?”, „Pleci pa?” , „Ce-i asta?”). De asemenea, să înceapă să alăture două cuvinte pentru a se exprima („încă prăjitură”, „nu suc”, „carte mama”) şi să folosească tot mai multe consoane diferite la începutul cuvintelor.

Cum îl poţi ajuta să progreseze mai repede la această vârstă

Potrivit recomandărilor specialiştilor ASHA, iată ce ar trebui să facem. În primul rând să îi vorbim tot timpul copilului, indiferent că meşterim ceva prin casă sau că mergem la plimbare, la cumpărături sau cu altă destinaţie. De exemplu, afară să îi indicăm obiecte familiare (mașini, copaci, păsări etc) numindu-le, dar şi alcătuind propoziţii simple, uşor de înţeles de către copil: „Eu văd un câine. Câinele face „ham!”. Acesta este un câine mare. Acest câine este maro””.

Foarte mult ajută ca micuţul să fie conectat la sunetele din jur, atât la cele din casă, cât şi la cele din lumea înconjurătoare. Să îl punem să asculte şi să imite ticăitul ceasului, zgomotele făcute de jucăriile cu motoraş sau de anumite aparate din casă. Şi dacă el spune „maşina”, să i se răspundă cu un plus de cuvinte şi de informaţie: „Ai dreptate! E o mașină mare și roșie”.

Imaginile mari şi expresive sunt de un real folos, astfel încât cărţile pentru copii care oferă aşa ceva nu trebuie să lipsească din casă. Citirea unei poveşti să fie însoţită întotdeauna de descrierea imaginilor de pe fiecare pagină, dar şi de implicarea activă a copilului în această activitate. Roagă-l şi pe el să arate imaginile pe care le denumeşti tu, apoi, cu timpul, să le denumească el însuşi. La început nu o va face, dar, într-o zi, te va surprinde plăcut.

Perioada între 2 şi 3 ani

Aşteptările noastre cresc iarăşi după această vârstă, dar trebuie să avem multă răbdare. Să vedem mai întâi ce reuşesc să facă acum majoritatea copiilor. Ei bine, micuţii încep să înţeleagă diferenţele dintre noţiuni de genul sus-jos, înăuntru-afară, mergi-stai pe loc, mare şi mic. Sunt, într-o oarecare măsură, şi mai liniştiţi, având răbdare să asculte o perioadă mai mare de timp poveştile care le sunt citite şi fiind mai încântaţi de acest lucru faţă de perioada anterioară.

La capitolul vorbire, progresele sunt mari: reuşesc să găsească un cuvânt pentru aproape orice li se cere, folosesc 2-3 cuvinte succesive pentru a vorbi despre ceva sau a pune o întrebare, apelează la consoane şi sunete dificile, astfel că devin mai uşor de înţeles de către cei din jur. Totodată, când cer un obiect sau ajutor etc ştiu să îl numească sau să indice spre acesta, iar întrebarea „de ce” face parte deja din vocabularul lor. Este totuşi firesc să mai stâlcească cuvinte şi sunete şi să se bâlbâie.

Ce putem face noi acum

Din nou să îi vorbim şi să-i tot vorbim. Dar nu oricum! Cei de la ASHA subliniază ca discursul nostru să fie clar, simplu şi ușor de imitat. Şi noi părinţii trebuie să învăţăm să-l ascultăm pe copil, să ne arătăm interesul faţă de ceea ce spune, să îl punem să repete dacă nu am înţeles de prima dată ce ne-a spus. Apoi să îi oferim informaţii şi cuvinte noi. De exemplu, dacă micuţul arată spre o floare rostind „Floare draguţă”, să nu ne limităm să spunem doar „Da!”, ci „Da! Aceasta este o floare draguţă. Floarea are culoarea roşu deschis. Şi miroase frumos! Vrei să o miroşi şi tu?” Astfel îl vom încuraja să ne vorbească.

Extinderea vocabularul copilului este, şi la această vârstă, sprijinită prin citirea cărților cu imagini şi cuvinte sau propoziții simple pe fiecare pagină. Tot acum trebuie să insistăm pe învăţarea culorilor, familiarizarea cu numerele (de pildă, să număraţi împreună degetele de la mâini şi picioare sau să numeri paşi pe care îi faci spre locul în care el stă). Nu este prea devreme nici pentru a-l învăţa sinonime la cuvinte familiare deja lui – „mami” nu este doar mami, ci femeie, doamnă, om mare, adult. Pentru a-l ajuta să înţeleagă diferenţa, foloseşte aceste cuvinte în propoziţii.

Învăţarea de cuvinte prin joc este o cale de succes aproape întotdeauna. La fel şi exemplificarea concretă a lucrurilor şi noţiunilor. Putem aduna, de exemplu, mai multe obiecte diferite la un loc – cum ar fi într-o cutie mare de carton – şi apoi să începem să le sortăm: haine la haine, produse alimentare la produse alimentare, instrumente de desen la instrumente de desen etc. Sau, decupând imagini din reviste vechi, să alcătuim un album cu lucruri familiare şi să îl răsfoim împreună cu copilul.

Nici fotografiile cu momente deosebite ale familiei nu trebuie neglijate. Îi poţi arăta: „Uite, aici mami înoată. Sau „Tati conduce maşina”. Scrie fraze simple sub imagini, cum ar fi „Eu pot înota” sau „La mulți ani, tati!”. „Copilul va începe să înţeleagă că cititul este limbajul oral în format tipărit”, sunt de părere specialiştii ASHA.

Perioada între 3 şi 4 ani

După primii trei ani de viaţă puiuţii noştri acumulează o multitudine de noţiuni, chiar dacă noi nu conştientizăm pe deplin acest lucru. Potrivit unora dintre experţi, până la vârsta de 3 ani, un copil este expus la circa 30.000 cuvinte, ceea ce este enorm pentru nivelul de dezvoltare al creierului său.

Astfel se face că, la această vârstă, ştiu principalele culori precum roşu, albastru, verde, recunosc forme cum ar fi cercul, pătratul, triunghiul şi înţeleg cuvinte referitoare la familie – frate, bunici, mătuşi, unchi etc. De asemenea, pot să povestească despre activităţile lor de peste zi cu până la patru fraze succesive. Ştiu să folosească pronume ca eu, tu, eu, noi sau ei şi reuşesc să răspundă la întrebări simple de genul
„Cine?”, „Ce?”, „Unde?”. La rândul lor, apelează adesea la întrebarea „Când?” și „Cum?”. Pentru unele cuvinte ştiu să spună chiar pluralul, iar multe dintre frazele lor au patru sau mai multe cuvinte.

Cum îi stimulăm vorbirea la această vârstă

De fapt continăm ce am facut şi în anii precedenţi decât că o facem la un nivel mai complex, deoarece copiii înţeleg mai bine şi sunt pregătiţi să asimileze un număr mai mare de cuvinte şi noţiuni noi. Îi vorbim, îi povestim, îi citim, îi cântăm – dacă putem.

Şi la această vârstă învăţarea prin joc şi imagini este o reţetă de succes, iar aici îţi poţi folosi imaginaţia aproape fără limite. Alcătuieşte colaje de toate felurile, joacă diferite roluri (te prefaci că dormi, pregăteşti mâncarea, mergi la doctor ş.a), apoi roagă-l pe copil să îţi povesteacă în amănunt despre ce a înţeles şi ce nu şi răspunde-i cu răbdare la întrebări.

Toate aceste lucruri nu sunt uşor de făcut, mai ales când eşti obosită şi ai timpul liber extrem de limitat, dar cumva trebuie găsite energia şi răgazul necesar. Vorbirea şi limbajul au nevoie de stimulare la orice copil, cu atât mai mult la cei care, din diverse cauze, au pierdut puţin startul la acest capitol. Dacă se intervine din timp, copilului îi va fi mai uşor să recupereze decalajul.

Personal nu cred ca trebuie făcută o obsesie din acest lucru până la o anumită vârstă, dar nu l-aş trata nici cu indiferenţă (cel puţin eu nu o fac), culcându-mă pe o ureche că se va rezolva de la sine. Lucrez zilnic cu micuţii mei, fără să pun însă presiune pe ei, şi rămân atentă la evoluţia lor.

Urmăreşte-l şi tu permanent pe cel mic, documentează-te, eventual mergi la medic pentru o evaluare şi caută cele mai bune soluţii pentru a-l ajuta să depăşească cu bine bariera vorbirii.