Corpul nostru este alcătuit din apă. Ea este elementul de bază, care ne ajută să ne menţinem sănătatea la nivel fizic şi psihic. O persoană nu poate supravietui fără apă mai mult de câteva zile. Fiecare celulă, organ şi ţesut al corpului nostru depinde de ea. Asaltaţi de grijile zilnice, tot mai mulţi oameni uită de acest aspect atât de important şi nu beau suficientă apă. Specialiştii ne atrag însă atenţia că o cantitate insuficientă de apă ne poate cauza probleme grave de sănătate, inclusiv probleme digestive, infecţii ale tractului urinar, anxietate şi oboseală cronică. Pentru a evita complicaţii mai grave, este foarte important să nu ignoram semnalele pe care corpul nostru ni le transmite în momentul când se deshidratează.
Iată 11 dintre acestea:

1. Senzaţia de uscăciune la nivelul gurii, pielii şi a ochilor
Semnele cele mai evidente ale deshidratării apar de obicei la nivelul pielii. O cantitate insuficientă de apă în organism va îngreuna procesul de eliminare a toxinelor din corp. Rezultatul se va vedea la exterior, pielea devenind uscată şi fiind predispusă apariţiei diferitelor probleme dermatologice, precum acneea, eczemele sau punctele negre.
Lipsa apei din organism afectează în aceeaşi măsură canalele lacrimale, fapt care determină scăderea lubrifierii şi umiditaţii oculare. Când acest lucru se întâmplă, la nivelul ochilor vom resimţi o senzaţie de arsură, uscăciune şi chiar usturime.
Gura uscată este cel mai rapid semnal pe care corpul nostru îl transmite când are nevoie de apă. Nu aştepta să ţi se facă sete pentru a bea apă, pentru că în acel moment corpul te avertizează că este deja deshidratat.

2. Mergi la toaletă rar iar urina are o culoare închisă

Acesta este un semnal important de dezhidratare. Când toxinele nu sunt eliminate suficient de des şi pe tot parcursul zilei, ele se acumulează în organism. Apa are rolul de a aduna aceste toxine şi de a ajuta la eliminarea lor. Totodată, apa menţine buna funcţionare a sistemului renal.
Dacă la sfârşitul zilei urina e transparentă, este o certitudine că toxinele au fost eliminate corect. Asigură-te ca bei un pahar cu apă înainte de culcare pentru a te hidrata şi pentru a asigura colectarea toxinelor pe tot parcursul nopţii.

3. Ai dureri de spate şi de articulaţii
Cartilagiile sunt alcătuite în proporţie de 85% din apă, astfel că înlocuirea apei pierdute în urma transpiraţiei este esenţială pentru păstrarea oaselor şi articulaţiilor sănătoase. Rolul apei este de a lubrifia articulaţiile în scopul de a proteja organismul în timpul activităţilor fizice intense, precum şi în cazul accidentărilor.
Durerea de spate poate indica o infecţie la rinichi, datorată deshidratării. Prin urmare, dacă te doare frecvent spatele, consumă o cantitate mai mare de apă.

Citeste si:  Ce să mâncați pentru a avea o piele sănătoasă

4. Te simţi epuizat şi ai schimbări bruşte de dispoziţie
Apa este cea care dozează corpul cu oxigen. Cu cât celulele corpului sunt mai oxigenate, cu atât te simţi mai energic. Însă atunci când nu bei suficientă apă, corpul începe să preia oxigenul din sânge, pentru a compensa lipsa acestuia din organism. Când nivelul de oxigen din sânge scade, toate funcţiile corpului încep să lucreze la intensitate scăzută, îngreunând astfel buna funcţionare a întregului organism. Prin urmare, ne vom simţi din ce în ce mai obosiţi, letargici şi vom avea o stare generală proastă.

5. Îţi este foame chiar dacă tocmai ai mâncat

Acest lucru ar putea părea confuz, pentru că după cum bine ştim, senzaţia de foame este un semnal care ne atenţionează că trebuie să mâncăm. Cu toate acestea, uneori poate fi un simptom al deshidratării. Organismul te face sa crezi că trebuie să mănânci, când defapt problema este lipsei apei. Indicatorii de foame şi sete îşi au rădăcinile în aceeaşi parte a creierului, lucru ce ar putea explica confuzia. Aşadar, data viitoare când simţi o senzaţie de foame, încearcă întâi să bei un pahar cu apă. Dacă foamea se potoleşte, înseamnă că ai fost deshidratat. În cazul în care senzaţia de foame persistă, cel mai probabil trebuie sa mănânci ceva.
Concluzia care reiese din cele relatate mai sus este că deshidratarea predispune la îngrăşare.

6. Suferi de hipertensiune arterială
Deshidratarea determină îngroşarea sângelui, rezultatul fiind un flux sanguin mai lent şi un conţinut mai ridicat de sodiu în sânge. Toţi aceşti factori combinaţi oferă mediul perfect pentru dezvoltarea hipertensiunii arteriale.

7. Ai un nivel ridicat al colesterolului

Deshidratarea nu doar că determină corpul să reţină apă ca metodă de supravieţuire, dar supune organismul unui efort imens în vederea recuperării pierderilor de apă suferite de-a lungul întregii zile. Când rezervele de apă sunt limitate, celulele corpului nostru nu mai reuşesc să se purifice, iar organismul nostru declanşează un mecanism de urgenţă care foloseşte colesterolul ca metodă de apărare şi hidratare. Prin urmare, când membrana unei celule nu primeşte suficientă apă, ea se îmbracă într-o peliculă protectoare de colesterol. Acest întreg proces determină corpul să producă din ce în ce mai mult colesterol rău.
Studiile au arătat că în 90% din cazuri, nivelul colesterolului scade dupa 21 de zile de hidratare corespunzătoare, ceea ce înseamnă că în 90% din cazuri, nivelul crescut al colesterolului se datorează deshidratării.

8. Ai probleme cu digestia

Apa pune lucrurile în mişcare în tot corpul, inclusiv în sistemul digestiv. Unul dintre rolurile importante ale apei este acela de a curăţa şi a detoxifia organismul. Însă fără suficientă apă, deşeurile trec prin colon mult mai lent, ceea ce poate duce la constipaţie sau alte probleme digestive. Când organismul este deshidratat, intestinul gros absoarbe apa din alimentele pe care le consumăm, crescând astfel riscul apariţiei ulcerului şi al altor complicaţii.

9. Ai frecvent erupţii cutanate

Efectele deshidratării se văd cel mai adesea la exterior, întrucât apa detoxifică şi hidratează fiecare parte a corpului, inclusiv pielea. Fără o cantitate adecvată de apă, toxinele nu sunt eliminate corespunzător şi o mare parte din ele se acumulează la nivelul pielii, determinând apariţia multor probleme dermatologice. Acneea, psoriazisul, eczemele, precum şi depigmentarea – toate pot apărea ca rezultat al deshidratării.

Citeste si:  Decor de vis pentru grădini cu flori

10. Suferi de migrene
Şi creierul este afectat de lipsa apei. Substanţa nervoasă conţine 70-85 % apă. Deshidratarea determină deplasarea ţesutului cerebral, fapt care activează receptorii de durere din cutia craniană. Noi resimţim acest lucru sub forma migrenelor şi stărilor de ameţeală. Totodată, scaderea volumului de sânge – cauzată de lipsa apei din organism – afectează oxigenarea corectă a creierului. Pentru a menţine fluxul sanguin, vasele de sânge din creier sunt nevoite sa se dilate, lucru care de asemenea provoacă dureri de cap.
Un raport din 2010 publicat in Manualul Clinic de Neurologie a evidenţiat posibilii factori declanşatori ai migrenelor şi durerile de cap datorate stărilor de tensiune. Printre ei s-a numărat şi deshidratarea.
La prima durere de cap, înainte de a apela la pastile, bea un pahar cu apă. Daca durerea s-a datorat deshidratarii, ea va trece de la sine.

11. Ai senzaţia de „ceaţă pe creier” şi nu reuşeşti să te concentrezi
Deshidratarea afectează abilităţile congnitive, îngreunează luarea deciziilor, memoria şi creativitatea. Lipsa apei în organism provoacă o serie de simptome precum uitarea, dificultăţile de gândire, învăţăre, concentrare şi comunicare.
Într-un studiu publicat în Clinical Autonomic Research, cercetătorii au inclus deshidratarea în lista celor mai frecvent raportate cauze ale senzaţiei de „ceaţă cerebrală”, alături de oboseală, lipsa somnului şi statul prelungit în picioare.

Articolul precedentDieta Azteca
Articolul următor5 trucuri mentale care ajută în depresie

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau