‘Hei, în sfârşit ai aflat cum se fac copiii!’
Perioada sarcinii poate fi plină de griji în cel mai bun caz, însă o sarcină care vine după o luptă cu infertilitatea, adaugă şi teamă şi anxietate peste acele temeri. Nu doar că deja am investit timp, bani şi emoţii pentru a rămâne (până la capăt) însărcinate, însă am avut ocazia să vedem şi multele feluri în care o sarcină poate să decurgă prost.
Prima ta reacţie ca partener, prieten sau membru al familiei este să faci acea femeie să se simtă mai bine. Însă ce ar trebui să spui? Cea mai bună idee este să o întrebi cum se simte în legătură cu tot ce se întâmplă-şi apoi să asculţi cu atenţie. Îţi faci griji să nu spui ceva greşit? Iată ce ar trebui să eviţi, conform mamelor care au trecut prin asta.

Glume proaste
“‘Hei, în sfârşit ai aflat cum se fac copiii”. Este o glumă, m-am prins. Cu toate astea îmi aduce aminte de faptul că organismul meu nu a funcţionat cum ar fi trebuit. Se pare că uneori să faci un copil nu e la fel de uşor cum e să faci sex.
“Mihaela P.”

Când vine următorul?
“Când o să mai faci un copil?” Faptul că am putut rămâne însărcinată o dată nu înseamnă că am găsit cheia de la dulapul cu infertilitate şi acum o să înceapă să iasă din mine bebeluşi în stânga şi în dreapta. În momentul ăsta mă pot concentra doar să duc sarcina asta până la capăt.
“Cristina Manole”

Eşti îngrijorată?
‘Nu eşti îngrijorată că o să pierzi sarcina din nou?’ Bineînţeles că sunt. În fiecare minut al acestei sarcini sunt. Dar mulţumesc că mi-ai adus aminte. Din nou!
“Teodor Melania”

Ţi-am zis eu!
“Vezi, ţi-am zis eu că într-un final o să se întâmple! Trebuie doar să ai răbdare”. Asta este varianta pentru sarcină a “tot eu am avut dreptate”. Trebuie să îmi dau toată silinţa să nu îmi dau ochii peste cap când aud replica asta. Nu eşti mama omida şi doar dacă nu cumva eşti doctorul meu, atunci nu ştii nimic despre uterul meu.
“Zapciu A.”

Suntem toate în aceeaşi oală

“Toate avem de trecut greutăţi. Unele nu pot rămâne gravide, altele nu pot să înceteze să rămână gravide”. Cineva, care e clar că niciodată nu s-a luptat cu infertilitatea, mi-a spus asta după ce într-un final am rămas gravidă. Înţeleg că toată lumea are probleme, însă aceste probleme nu sunt la fel.
“S. I”

Citeste si:  5 ponturi despre hrănirea bebeluşilor

Sună dacă ai nevoie de orice…
‘Dacă ai nevoie de ceva, mă anunţi’. Stăteam la pat fiindcă sarcina mea, după ce am încercat opt ani să rămân gravidă, era extrem de riscantă. Normal că aveam nevoie de ajutor. Însă vorbele de genul asta nu mi se par sincere. Dacă vrei să mă ajuţi cu adevărat, atunci oferă-te să faci ceva anume, cum ar fi diverse drumuri, sau să vii cu celelalte fete să vedem un film la mine acasă..”
“Vaidacan C”

Eşti binecuvântată
‘Probabil că ai fost binecuvântată şi nu ştiai..’. Cu siguranţă am privit sarcina ca pe o binecuvântare, însă nu am vrut să o iau în considerare până când nu a dat roade-la propriu, în acest caz.”
“Monica B”

Ai noroc
“Zi mersi că poţi rămâne însărcinată’. Am avut două sarcini pierdute aşa că în timp ce mă bucur că pot rămâne gravidă, în vreme ce altele nu pot (cred?), nu este o bucurie totală. Infertilitatea nu este o competiţie, e ceva oribil.
“Nina S”

Ai scăpat
“Hei, ai trecut de ___ săptămâni! Ai scăpat!”. Se spune că odată ce ai trecut de 12 săptămâni sau odată ce ai auzit bătăile de inimă ale copilului, nu trebuie să îţi mai faci griji că poţi pierde sarcina. Eu însă am păţit-o. Aşa că nu face predicţii, te rog.
“Răducu Maria”

Relaxează-te şi atât
“Doar relaxează-te şi totul va fi bine, grijile fac rău copilului”. După trei sarcini pierdute, nu mă pot abţine să nu îmi fac griji. De asemenea sunt destul de sigură că nu din cauza grijilor am pierdut celelalte sarcini.”
“O. L. Popa”

Aşa a fost menit
“Dacă aşa a fost menit, o să reziste.”. Deci dacă pierd sarcina înseamnă că nu mi-a fost menit să fiu mamă?Asta e ca şi vorba“A fost ceea ce este”- adevărat, dar nu de ajutor şi nici calmant.
“F. Daniela”

Există un motiv

“|Totul se întâmplă cu un motiv.”. Când vorbeşti despre viaţa sau moartea unui copil, asta e ceva dureros. Este ok pentru o mamă să îşi spună asta pentru ea, însă nu îi explica tu ei, experienţa ei.”
“Simona B.”

Ai alţi copii.
“Cel puţin ai alţi copii dacă ăsta nu se naşte”. Fertilitatea secundară este un lucru real şi este la fel de dureroasă. În afară de asta, orice mamă îţi poate spune că un copil nu îl poate înlocui pe celălalt. Nu aşa funcţionează oamenii.
“B.L”

Citeste si:  Ai aşteptări prea mari de la copilul tău?

Fii fericită
“Ce e în neregulă cu tine? Nu mai plânge şi nu te mai văicări! Ar trebui să te bucuri!”. Sunt bucuroasă că sunt însărcinată după patru ani de încercări, crede-mă, însă această sarcină este foarte grea şi încă îi duc dorul copilului pe care l-am pierdut. Se poate să te bucuri pentru un copil şi să plângi pierderea altuia.
“Elisabeta Nimicea”

Eşti tânără

“Eşti tânără, de data asta o să reuşeşti”. Multe femei tinere se lupta cu infertilitatea şi vârsta mea nu are nici o legătură cu sarcinile pierdute înainte.
“Stanciu Elena”

Nu te bucura prea tare
“Ştii că poţi pierde sarcina oricând”. Cineva mi-a zis asta după ce am pierdut o sarcină şi apoi am rămas iar însărcinată. Am avut emoţii până în cea de-a 12-a săptămână când am făcut ultrasunetele şi am încercat să gândesc pozitiv aşa că am spus că mă bucur de greţurile de dimineaţă şi sper că asta e un lucru bun. Şi ei mi-au dat replica asta minunată… Lucru pe care da, îl ştiu, însă încercam să nu fiu îngrozită de asta.”
“Constantin Gabi”

Cum rămâne cu copiii adoptaţi
“Acum că ai copilul tău o să îi dai înapoi pe cei adoptaţi?” Soţul meu şi cu mine am încercat să facem un copil timp de şase ani înainte de a ne decide să adoptăm. După ce am adoptat doi, am rămas însărcinată. Câţiva oameni m-au întrebat dacă acum o să dăm acei copii spre adopţie, din moment ce avem un copil al nostru. CE? Cine s-ar gândi măcar la aşa ceva, darămite să o spună? Toţi acei copii sunt ai noştri.
“Ionela C”

Asta nu e nimic
“Ai avut de aşteptat doar trei ani? Aa, păi eu ştiu un cuplu care a încercat timp de xx ani, asta înseamnă o perioadă lungă.”. De fapt, orice caz de infertilitate înseamnă mult prea mult timp. Şi nu e olimpiada durerii. Încetează să o transformi într-o competiţie!
“Dorina Larisa Helean”

Distracţie plăcută
“Pun pariu că te-ai distrat încercând (să faci un copil) de atâtea ori!”. Crede-mă nu e nimic distractiv la infertilitate. De fapt a fost incredibil de stresant şi emoţional.
“Stolniceru Claudia”

Articolul precedent7 alimente care de fapt te fac să îţi fie şi mai foame
Articolul următorAloe Complex DVR Pharm

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesajul tau
Numele tau